Cele 2 pers princip ale basmului sunt carac in mod indirect prin nume.NUmele portagnois indica statutul temportat de sluga de origine nobila.Numele SPanului calorifica o conceptie populara conform careia omul rau este insemnat de Dumenezu pt ca semenii sa’l recunoasca si sa se fereasca de el.

Daca statutul inital al Spanului era cel de servitor,el si’l schimba prin viclesug,furand identiatea fiului de crai,odata cu paolosul,insemnul puterii,cu scrisoare,dovada ce trebuia arata Imparatului Verde.

Rel dintre cele 2 2 pers princip sunt se suborodnare.SPanul este uns tapan aturoritat,violent,care isi palmuieste sluga de fata cu Imp Verde si cu fetle acestuia,cu socpul de a’l umulili i de a-si arat autoritatea.O secventa ilustrativa caree arata aurel dintre cei 2 este cea a coborarii in fantana.Spanul il pacaleste pe cel isnetat si il inchide,conditionandu’i eliberearea de acceptare statutuli se sluga.Eot elemite si termenul reeapartii independentei:pana vei muri si vei invia”.

Spanul nu este doare reprezentare raului,el avand de asemenea si rolul de initiator.

Opera literata “pov lui HA” de I C este un basm cult,incadrat in categ bastemlor fansatice.A fost publica in revista “convorbiri literare”(1877),apoi reporuc in ziarul TIMPUL.

Def

Basmul este o specie a genului epic,cu ao actiune ce implica supranaturalul,in caree se ilustraza lupta dintre bine si rau,incheiata cu triumful binelui.Represele saptio-temporale sunt vagi,determinate;se remarca prezenta cliseelor compozitionale,a cifrelor sia obiectelor magice;personajele sunt purtatoare de valori simbloice si indeplinesc,prin rapoarte la erou,anumite functii:anatonist,donatori,ajutoare.

Basm cult

Pov lui HA este un basm cult,deoarece autorul este cunoscut(Ion C),stilul este elaborat,inturcat imbina tote cele 3 moduri de expunere(naratiunea,dialogul,descrirea),iar pers sunt individulizate prin atrubute exterioare si prin limbaj.

Titlul contine numele perspnajului prinicpa,construit oximonornic,pe baza antitezei dintre subt “harap”(om cu pielea si cu parul negru) si adj “alb”.Numele dat de span indica statutul temporar al propganosinstului,acela de sluga alba,respectiva de origine nobila.Termenul “povestea” sustine caracterul de bildungsroman la basmului,in care eorul parcurge drumul maturizarii,ajugnadn din mezin al craiului in imparat.

Tema o consituie lupta dintre bine si rau,caregorii simbolizate de HA,repectiv de Span.In plus,tema poate fi si maturizarea celui care arcurge drumul de la conidti ad esluga la cea de conducator al impartiei.In acest proces,el invata sa isi inteleaga supusii,apoi sa isi ecercite putea in mod responsabil.

Pers narativa este ivuectua\va,relatarea se realiz la pers a3-a de catre un narator omniscient,omniprezent,dar nu si obectiv,deoarece intervine adesea cu reflectii si comentarii,dar si prin iadrsari directe catre cititior,sustinand oralitate textului(“eu sunt dator sa va spun o poveste si va rog sa acultati”;”ca de alta ce pot sa spun mai multe?”)

Conflictul este de ordin exterior si ii opune pe proganoist si pe antagonist,reprezentatii celor  2 categ simbolice-binel si raul.{prganoisutl este HA,iar antagonistul princip este Spanul;.raul neceesar care are rol initiator.Un alt conflict se poate stabili intre HA si alte personaj negativ al basmului,ROSU-Imparat,care il supune pe erou la alta serie de probe.

Modurile de exp dovedesc apartenenta acestei opre literare la basmul cult,deoarece naratiunea se imbina cu dialogul si cu descrierea,conferind textului un stil elaborat.Naratiunea are rolul de a prezenta faptele,in ordine in care s-au inamplat,secventele narative fiind redate prin inlatuire.Dialogul imprima un rimt rapid si caracterizeaza pers,iar descrierea,redusca ca dimensiuni,ofera amanunte despre portretul fizic al persona(portretul rfaramzoanei,portretul lui Gerila).

Relatiile spatio-temporale,fomule tipice,incipit-final

Incipitul basimului contini indicii spatio-tem,inclusi i primul cliseu compozitional al basmului:Amu cica era odata intr’i tara.Vag precizate,coordonatele de timp si de spatiu introduc cititioruli in atemporalitate,intr’o lume mitica si sugereaza,prin lipsa inf  clare,dificultate drumului pe care il are de parcurs proganosinstul,caci pleaca din aceasta “tara” si ajunge intr’o lume necunoscuta,in plan simbloic,de la imaturitate la maturitate.

Formula de inceput are functia de a-l introduc epe cititor in planul fabulos.

Se remarca invoatia naratorului in crearea acestui cliseu compozitiona,deoarece nu mai este folosita negatia din basmul populat(a fst odata ca niciodata)si,maimult,intamplarile sunt puse pe seama spuselor cuiva,asa cum reies din adverbul “cica”.

Formulele mediane sunt tuilizate pe parcursul basmului pt a face trecerea de la o secventa naraiva la alta,intretinand suspasnsul cititorului(Si mai merg ei o zi,si mai merg doua).

Formula finala marcheaza iesirea din fabulos:si a tinut veselia ani intregi.Si acum mai tine inca;cine se duce acolo bea si mananca.Iar pe la noi,cine are bani bea si mananc,iara cine nu,se uita si rabda.”

Ca si formula initiala,si ultimul cliseu compozitional se caracterizeaza prin inovatie.In locul traditionalei formule “au trait fericiti pana la adanci batrenti”,naratorul reda ideea fericirii prin veselia eterna,sugerata de sintagma “ani intregi”,dar introduce si o reflectie personala asupra societatii contemporane lui,referitoare la diferentele sociale,date de banii detinuti.Astfel,exista oameni bogati care nu ai lipsuri si oameni saraci car e”Se utia si rabda”.

- personaj principal de nuvela psihologica -

- personaj realist -

“Moara cu noroc”,

de loan Slavici

- nuvela psihologica -

Ioan Slavici (1848 – 1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, este adept inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il constitute “omenia” (“jen”), adica “respectarea omului in om”.

Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de Confucianism: cumpatarea, cinstea, sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, iubirea de adevar, afirmand ca filozoful chinez este “cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi”. (“Educatia morala”)

Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.

Nuvela “Moara cu noroc” de loan Slavici a aparut in volumul de debut, “Novele din popor”, publicat in 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca autorul “s-a inspirat din viata proprie a poporului si ne-a iniatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice”. Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele acestor nuvele “nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el”. Asadar, loan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un putemic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de oameni.

In spirit moralizator, nuvela ilustreaza consecintele nefaste pe care lacomia pentru bani si setea de inavutire le au asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc.

Titlul nuvelei are semnificatii in structura caracteriala a protagonistului, moara parasita si scoasa din uz fiind atribuita, in simbolistica mitologica, unui loc ce atrage duhurile necurate: “moara a incetat a mai macina si s-a prefacut in carciuma si loc de adapost pentru tot drumetul obosit si mai ales pentru acela pe care noaptea-l apuca pe drum”. Arendasul zidise alaturi de moara parasita o carciuma, pe care Ghita o inchiriaza pentru trei ani, cu scopul de a se pune pe picioare si sa nu mai carpeasca “cismele oamenilor”. “Sugestia locului diabolizat de moara parasita” se manifesta prin destinul tragic al protagonistului, a carui dorinta onesta degenereaza in lacomie pentru bani, ” isi pierde masura, apoi si sensul existential, minte, fura, ucide si moare, carciuma insasi mistuindu-se intr-un incendiu” (Doina Rusti, “Dictionar de teme si simboluri din literatura romana”). Titlul ar putea semnifica, asadar, ideea ca locul este blestemat si bantuit de duhuri rele, cu implicatii inevitabile in soarta protagonistului, moara fiind cu noroc numai in sensul malefic al castigului de multi bani pe cai necinstite.

Ghita, personaj principal “rotund” (“care nu poate fi caracterizat succint si exact”, E.M.Forster) si unul dintre cei mai reprezentativi eroi din literatura romana, se impune atat prin complexitate, cat si prin putere de individualizare si ilustreaza consecintele distrugatoare pe care le are asupra omului voracitatea (lacomia pusa in slujba.imbogatirii – n.n.). Cheia moralitatii sta in cuvintele batranei din incipit si final, constituind adevarate nor me etice traditionale, care trebuie aplicate si respectate in viata de catre orice om cinstit si drept, intre care cumpatarea este esentiala. Oricine se abate de la regulile morale fundamental se autodistruge prin trairi zguduitoare, ce due cu siguranta spre un destin tragic, anticipativ.

Starile interioare, framantarile, procesele de constiinta si gandurile chinuitoare ale lui Ghita sunt relevate prin monolog interior, dialog sau observatia atentd a constiintei si sufletului, vocea auctoriala demonstrand astfel fenomenul dezumanizarii, cauzat de neputinta ornului de a-si infrana lacomia de bani.

Protagonistul este introspectat psihologic de catre naratorul obiectiv si omniscient, care stie ce simte, ce gandeste ori ce planuieste Ghita si face cunoscute cititorului toate acestea prin naratiunea la persoana a III-a. Vocea auctoriala urmareste si analizeaza gandurile si framantarile eroului, prin variate procedee artistice ale introspectiei in constiinta si sufletul personajului.

Insusirile etice ale lui Ghita se dezvaluie indirect, din faptele, comportamentul si gandurile lui, prin opiniiie celorlalte personaje si prin mijloacele de analiza psihologicd la care apeleazd naratorul.

Apartenenta lui Ghita la realism este evidenta chiar de la inceputul nuvelei, cand este conturat ca personaj tipic: omul nemultumit de conditia sa sociala si dorinta fireasca pentru un trai mai bun, pentru prosperitatea sa si a familiei.

Ghita este cizmar intr-un sat ardelean, insa nu castiga mai nimic, deoarece oamenii umbla “in opinci ori desculti, iara daca Dumineca e noroi, isi due cismele in mana pana la biserica”, din care cauza isi convinge familia sa ia in arenda, pentru “trei ani”, o carciuma aflata la incrucisarea de drumuri importante pentru negot, Moara cu noroc. Pe aici treceau, de luni pana sambata, turme de porci de care se ingrijeau oameni multi si “de multe feluri”. La numai cateva luni dupa instalarea la han, drumefii spuneau ca fac popas la “carciuma lui Ghita”, pentru ca toata familia ii primea ca pe niste prieteni dragi, iar afacerile mergeau bine, spre satisfactia tuturor. Batrana era incantata ca avea “un ginere harnic”, iar acesta muncea neobosit, isi iubea nevasta si pe cei doi copii, isi respecta soacra si era fericit pentru “un castig facut cu bine”, pentru ca este “dat de la Dumnezeu”. Vrednic si cinstit, el nu vrea decat sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe, carora sa le dea el de carpit cizmele oamenilor.

Bland si cumsecade, trudind pentru “fericirea familiei sale”, lui Ghita i se clatina linistea atunci cand Lica vine pentru prima oara la Moara cu noroc, intrucat se comporta autoritar, ca un stapan absolut peste oameni si locuri, prezentandu-se cu cinism si brutalitate: “Eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre mine si multe vor fi adevarate si multe scornite”. El ii pretinde carciumarului sa tina minte si sa-i spuna “cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face”, informatii pe care sa nu le mai stie nimeni altcineva. Ghita incearca sa fie impunator si darz in fata lui Lica, sa respinga propunerile nelegiuite ale acestuia, dar este infrant de extraordinara influenta pe care o are Lica asupra tuturor.

De la aceasta confruntare cu Samadaul, Ghita vi ascunde Anei, pentru intaia data, “gandurile grele ce-l cuprinsesera”, cum noteaza in mod direct naratorul omniscient, introspectand personajul. Ingrijorat pentru familia lui, Ghita devine precaut, insusire ce reiese indirect din faptul ca isi cumpara doua pistoale, isi mai ia o sluga, pe Marti, “un ungur inalt ca un brad” si doi catei pe care-i pune in lant, ca sa-i inraiasca. Observatia psihologica si atenta a naratorului obiectiv reliefeaza, prin opinia altui personaj, primele schimbari care se petrec in sufletul lui Ghita: “Ana simtea ca, de catva timp, barbatul ei s-a schimbat, si ii parea ca de cand are canii, tine mai putin la nevasta si la copii”. Caracterizat direct de vocea auctoriala, “om harnic si sarguitor”, carciumarul devine treptat “mai de tot ursuz”, “pus pe ganduri”, “nu mai zambea ca mai ‘nainte”, si mai ales ” isi pierdea lesne cumpatul”. Constient ca la Moara cu noroc “nu putea sa stea nimeni iara voia lui Lica” si ca trebuia “sa te faci omul lui” ca sa poti ramane carciumar aici, Ghita regreta pentru prima oara in viata lui ca are nevasta si copii, deoarece isi dorea sa poata spuna “Prea putin imi pasa!”. El incalca astfel un principiu moral esential: iubirea familiei.

Pe masura ce protagonistul intra in cardasie cu Lica, analiza psihologica a naratorului omniscient ii descifreaza gandurile, evidentiind setea de inavutire pe care nu si-o mai poate controla: “Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia cu Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii”. Lacomia pentru bani il determina sa accepte o viata periculoasa, plina de riscuri, numai de dragul castigului, pentru care “ar fi fost gata sa-si puna pe un an, doi, capul in primejdie”, incalcand astfel un alt principiu fundamental al structurli caracteriale, cumpatarea.

Dependenta lui Ghita de Lica se accentueaza din ce in ce mai mult, ca si teama ce pune stapanire pe carciumar. Samadaul ii da o veriga de sarma pe care sunt insirate semnele turmelor de porci care treceau prin aceste locuri, apoi cere cheile si ia, fara sa numere, un teanc de bancnote, cu titlu de imprumut. Intr-un acces de curaj, Ghita ii reproseaza ca i-a zdruncinat “linistea sufletului” si i-a “stricat viata”, dupa care incearca sa stabileasca un raport de reciprocitate cu Lica: “tu trebuie sa intelegi ca oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti”. Cu toate acestea, el ramane dominat de Samadau, chinuindu-si sufletul si constiinta. In alta zi, cand Lica vine la Moara cu noroc si are chef sa joace, Ghita o indeamna pe Ana sa-i fie partenera, dar privind-o cum se imbujoreaza in bratele altui barbat, sotul “fierbea in el cand li vedea fata strabatuta de placerea jocului”, suferinta reliefata prin introspectia psihologica a naratorului obiectiv.

Viata exterioara a lui Ghita este subordonata si detasata de viata sa interioara, de zbuciumul din mintea si sufletul sau. Vocea auctoriala dirijeaza destinul eroului prin mijloace psihologice profunde, sondand reactii, ganduri, trairi, in cele mai adanci zone ale constiintei personajului. Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala, in mod indirect, nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in el de cand intrase in afaceri necurate.cu Lica. Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dandu-se intre fondul cinstit al lui Ghita si ispita imbogatirii. Sufletul complex si labil este sfartecat intre dorinta de a pleca de la Moara cu noroc, ramanand un om integru si tentatia pe care n-o mai poate controla, aviditatea de bani.

O timida speranta isi pune Ghita in caprarul Pintea, pe care-l simte prietenos si “singurui om cu care ar putea sa vorbeasca mai pe fata”. Cu toate acestea, atunci cand este talharit arendasul, Ghita ii spune jandarmului ca in noaptea respectiva Lica a dorm it la han si “n-a plecat decat abia acum”, desi il vazuse pe porcar intorcandu-se abia spre dimineata. In fata comisarului, carciumarul jura “pe pane si pe sare, pe cruce si pe sfanta evanghelie [...] ca Lica a stat toata noaptea la carciuma”. Marturia mincinoasa” il afunda si mai mult in invartelile ilicite ale lui Lica, insa Pintea continua sa creada ca Ghita este “om cinstit si vrajmas al lui Lica” si ar fi fost in stare “sa-si bage mana in foe pentru dansul”.

Comportamentul lui Ghita ignora normele etice fundamentale ce ar asigura “linistea colibei”, atitudinea lui fata de nevasta si copii se modifica, asa cum noteaza naratorul in mod direct: “Ghita trecuse in adevar printr-un fel de prefacere”. El refuza sa dea “amanunte Anei despre afacerile cu Samadaul, se indeparteaza incet, dar sigur de sotia sa, relatiile dintre ei devin din ce in ce mai reci, “ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa”. La proces, Ana observa uimita ca sotul ei se schimbase, nu mai era “omul puternic si plin de viata” si incaruntise. Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase: “iarta-ma, Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului”. Alta data, intr-o efuziune a sentimentelor paterne, isi deplange prabusirea morala, careia nu i se poate impotrivi: “sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti [...] un tata om cinstit [...]. Tatal vostru e un ticalos”.

Situatia materiaia a lui Ghita e infloritoare datorita afacerilor cu Lica si, desi fricos si las, el se afunda tot mai mult in faptele marsave puse la cale de acesta. Bancnotele primite de la Samadau sunt nou-noute si insemnate, dar carciumarul se bucura ca banii sunt ai lui, fiind convins ca “muncise pentru ei, ii castigase para cu para” si nu-l lasa inima sa-i depuna la judecatorie, ca dovezi ale afacerilor dubioase.

Dezumanizarea lui Ghita se produce intr-un ritm alert, protagonistul autoanalizdndu-se, mai ales prin monologuri interioare. Da vina pe firea lui slabs, incercand astfel sa-si scuze atitudinea si sa-si motiveze faptele: “Asa m-a lasat Dumnezeu! ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?! Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa n-o aiba”. Desi se consoleaza cu ideea ca nu este ahtiat dupa bani, “tot nu tin la bani atat de mult”, faptele ii contrazic gandurile, asa cum reiese, indirect, din

secventa intalnirii cu Pintea, caruia nu-i destainuie si faptul ca jumatate din banii pe care-i adusese pentru a fi schimbati sunt ai lui si ca el si-i va insusi fara nicio mustrare de constiinta. De altfel, asa cum afirma in mod direct naratorul, “omul foarte lesne se impact cu pacatele sale”, insa Ghita se simtea atat “de ticalosit si de slab in el insusi”, meat accepta sa o lase pe Ana singura cu Lica, justificandu-si fapta printr-un monolog interior, prevestind astfel cuvintele batranei din finalul nuvelei: “Asa vrea Dumnezeu! Isi zise el; asa mi-a fost randuit”.

De la marturia mincinoasa, Ghita se simte legat prin toate itele de Lica, iar prabusirea lui morala este inevitabila si rapida, culminand cu o gelozie ajunsa la paroxism. Introspectia psihologica a naratorului subliniaza suferinta devastatoare, “mania oarba si nesatioasa” a sotului. De cate ori il vedea pe Samadau “invartindu-se pe langa Ana ori pe Ana tragandu-se la Lica” suferea cumplit, “fierbea in el”, dar se silea sa para vesel ca sa arate ca este barbat.

De la complicitate in afaceri ilegale pana la crima nu mai e decat un pas si Ghita devine el insusi ucigas. Turbat de gelozie, sotul “nu se mai gandea decat la razbunarea lui”, intalnirea cu Ana fiind violenta mai intai prin cuvinte, apoi prin fapte. El ii declara ca o iubeste “ca lumina ochilor” s-i promite s-o omoare fara sa simta “chinurile caiaului”. O indeamna pe Ana sa se inchine, apoi o injunghie, imaginea fiind cutremuratoare: “Ana era intinsa la pamant si cu pieptul plin de sange cald, iara Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adanc spre inima ei”. in aceeasi clipa, Raut “isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care cazu inapoi fara sa mai poata afla cine l-a impuscat”. Ghita devine victima propriei lacomii, patima pentru bani il dezumanizeaza si el cade prada destinului tragic si previzibil, caruia nu i se poate opune, prabusindu-se – meet, dar sigur – de la omul cinstit si harnic la statutul de partas in afaceri necurate si complice la crima, pana la a deveni ucigas. Vina protagonistului consta in neputinta de a se impotrivi setei sale nemasurate de castig.

Limbajul artistic al nuvelei se caracterizeaza prin apropierea de graiul vorbit, prin sobrietatea stilului si prin concizia clasica a exprimarii. Regionalismele prezente in textul operei si in replicile personajelor dau autenticitate faptelor si accentueaza specificul romanesc al operei. Drama lui Ghita este realizata magistral prin procedeele artistice ale introspecfiei psihologice, prin comentariile -pe care le face naratorul, prin interventiile sale in desfasurarea acfiunii, Slavici construind unul dintre primele personaje complexe si puternic individualizate din literatura romana.

Scriitor moralizator, Ioan Slavici se distinge prin sanctionarea drastica a protagonistilor, care este “pe masura faptelor savarsite, lor lipsindu-le stapanirea de sine, simtul masurii si cumpatui” (Pompiliu Marcea).

Specia literară a nuvelei începe să fie abordată în literatura română cu precădera în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în perioada marilor clasici.
Notabilă fusese însă în perioada paşoptistă, apariţia primei nuvele istorice din literatura română, devenită şi rămasă capodoperă, „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi, în care viziunea asupra vieţii este cea romantică.
În epoca marilor clasici, tipurile de nuvelă vor fi diversificate, astfel vom avea nuvela filosofico-fantastică a lui Mihai Eminescu, nuvela realistă a lui Ioan Slavici şi nuvela psihologică a lui Caragiale.
Creatorul nuvelei realist-psihologice în literatura română rămâne Ioan Slavici, autorul volumului „Novele din popor”, publicat în anul 1881.
Capodopera volumul este nuvela „Moara cu noroc”, reprezentativă pentru viziunea autorului asupra existenţei şi mai ales asupra vieţii din satul transilvănean.
Opera de caracter psihologic, întrucât sunt prezente toate particularităţile acestei specii: tematică, puternic conflict interior, personaje complexe şi modalităţi de caracterizare şi de investigaţie psihologică a acestora. Realismul nuvelei este susţinut de temă, de personaje, plasarea acţiunii într-un timp şi spatiu cât mai exacte, de existenţa unui determinism social (personajele au un caracter format în strânsă legătură cu mediul de viaţă). Alte elemente care susţin caracterul realist sunt reprezentate de existenţa unui puternic conflict exterior, impresia de veridicitate, prezenţa unui narator obiectiv care narează la persoana a III-a, precum şi redarea atmosferei de epocă.
Tema nuvelei o constituie consecinţele nefaste, morale şi existenţiale ale patimii banului. Pe un plan mai profund, tema acestei opere este destinul, ca fatalitate impusă de adâncimile sufleteşti ale personajelor. Această temă sintetizează viziunea despre lume a scriitorului, una de factură realist-moralizatoare şi izvorâtă din mentalitatea omului din popor: cumpătarea omului în toate şi frica de Dumnezeu.
De altfel, incipitul nuvelei, constituit din vorbele bătrânei, mama Anei, despre viaţă, reprezintă aceaşi concepţie profund moralizatoare a autorului („Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”). Aceste cuvinte stau la baza întregii acţiuni, fixând destinul personajelor în funcţie de respectarea sau nerespectarea lor.
Cel care trebuie să le rostească în final este Ghiţă, a cărui moarte le conferă rol testamentar.
Întâmplările narate sunt plasate, temporal, în a doua jumătate a secolului al XIX, iar spaţiul, în zona Ardealului, la Moara cu noroc (ultimul „prag înaintea lucrurilor rele). Ghiţă, cizmar într-un umil sat transilvănean se hotărăşte să renunţe la „liniştea colibei” şi ia în arendă Moara cu noroc (un loc aşezat la răscruce drumuri, în pustiu), transformând-o într-un han.
Împreună cu el vor veni Ana, soţia sa, bătrâna şi cei doi copii şi vor începe sa muncească făcând ca locul să pară binecuvântat.
Lucrurile merg bine, iar hanul îşi păstrează ipostaza benefică, până la sosirea lui Lică Sămădăul, personaj malefic, care va schimba destinul familiei. Acesta distruge echilivrul şi liniştea familiei lui Ghiţă, astfel Ghiţă intră într-un puternic conflict exterior cu Lică, conflict ce îl va genera şi pe cel interior, care va duce la degradarea morală şi la dezumanizarea personajului principal.
Specific nuvelei realiste, amploarea conflictului exterior şi finalizarea acestuia vine să confirme atitudinea moralizatoare a scriitorului şi viziunea sa despre lume. Astfel, Ghiţă intrat în mecanismul necruţător al afacerilor necurate ale lui Lică va fi stăpânit de setea de bani şi se va înstrăina de Ana şi de copii săi.
Într-o zi, Lică soseşte la cârciumă pe neaşteptate şi îi cere lui Ghiţă toţi banii din ladă, promiţându-i că-i va înapoia, dacă va trăi. Este încă un pas în pactul cu diavolul, de acum înainte, cârciumarul fiind nevoit sa îl apere pe Lică pentru a-şi recupera banii.
În preajma sărbătorii Sfântului Dumitru, Sămădăul şi oamenii lui vin să petreacă la cârciumă, Lică rămând să şi doarmă acolo. Peste noapte însă, Ghiţă îl vede plecând însoţit de un străin, pentru a se întoarce mai târziu, spre zorii zilei.
Tot atunci, soseşte de la Ineu jandarmul Pintea, aducând vestea că în timpul nopţii arendaşul fusese bătut şi jefuit.
Ulterior, Ghiţă este chemat în faţa comisarului, mărturiseşte în favoarea lui Lică (de frică), este eliberat „pe chezăşie” şi trimis acasă sub escortă. Dus la Oradea, în faţa judecătorului, Lică se foloseşte de relaţiile cu cei bogaţi şi scapă.
Eroarea cârciumarului îşi are izvorul în permanenta oscilare între bine şi rău; ar dori să-l dea pe Lică pe mâna jandarmului Pintea, dar nu poate renunţa la mirajul câştigului „Dar Ghiţă nu voia să plece, nu-l lăsa inima să părăsească locul în care în scurt timp putea să devină om cu stare”. Aşa se face că primind de la Lică bani furaţi spre a-i schimba, Ghiţa îl anunţă pe Pintea, dar nu îi spune ca jumătate sunt ai săi.
Pe măsură ce trece timpul, iar banii se înmulţesc, Ghiţă este tot mai dornic de îmbogăţire: amână aducerea doevezilor în mâna jandarmului, ba chiar se gândeşte să fugă în lume ca să-şi salveze această neaşteptată avuţie; totodată spaima că Lică ar putea veni să-l prade şi imaginea femeii ucise de Sămădău în pădure, îi sfâşie inima. De Paşte, Ghiţă şi Ana rămân la han, în timp ce bătrâna pleacă, împreună cu nepoţii.
Intenţionând să-l predea pe Sămădău, cârciumarul îl lasă singur cu Ana, plecând să-l anunţe pe Pintea. Astfel a reuşit să o împingă pe soţia sa în braţele Sămădăului, aceasta simţindu-se atrasă de caracterul puternic al porcarului, devenind o victimă a împrejurărilor, mai mult decât a propriului păcat.
La întoarcere, simţind că i s-a pus ceva „de-a curmezişul în cap”, Ghiţă o înjunghie pe Ana, cuprins de remuşcări că Dumnezeu nu i-a dat la timp „gândul cel bun”.
Sămădăul (care se întorsese să-şi ia serparul uitat la han), îi porunceşte lui Răuţ să-l împuşte pe Ghiţă şi să incendieze hanul. Urmărit de Pintea, Sămădăul îşi zdrobeşte capul de un copac.
Deznodământul este pregătit de momentul în care bătrâna pleacă la rude, singură cu copii şi mâhnită până în adâncul inimii. La întoarcere, ea nu găseşte decât zidurile afumate ale hanului şi grămezile de praf şi cenuşă din care ieşeau oasele celor care fuseseră Ghiţă şi Ana. Astfel, personajele şi-au primit răsplata propriilor fapte, ei încălcând norme morale: „omul să fie mulţumit cu ceea ce are, căci nu există bogăţie mai mare decât chibzuinţa, adevărul şi omenia”.
Bătrâna îşi ia nepoţii şi pleacă (spre a-i salva din spaţiul malefic), crezându-se că într-o lume care respectă norma moralei, aceştia vor avea un alt destin. Nuvela se încheie tot cu vorbele bătrânei: „Se vede c-au lăsat ferestrele deschise! Zise ea într-un târziu. Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost dată!”
Astfel, bătrâna simbolizează înţelepciunea şi cumpătarea; ea este purtătoarea mesajului nuvelei, iar semnificaţia cuvintelor rostite în deschiderea acţiunii este profundă.
Astfel, nuvela „Moara cu noroc” – cea mai izbutită dintre scrierile lui Ioan Slavici în care autorul înfăţişează lumea satului transilvănea, în care trăiesc ţărani, cârciumari, preoţi, oameni buni şi răi ca în viaţa reală, întruneşte caractere tari de oameni primitivi, puternic influenţaţi de mediul în care trăiesc, care în final îşi primesc răsplata pentru propriile fapte.

caracterizare

Expresia “monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce se numeste poporul roman sau, mai simplu, a poporului roman, insusi, surprins intr-un moment de generala expansiune (G. Calinescu), Ion Creanga, este considerat creatorul basmului cult in literature romana, a scris numeroase opera ce au ramas in eternitate, facand parte din categoria marilor clasici.

Povestile sale pastreaza caracterul realist al intamplarilor iar personajele sunt puternic individualizate si umanizate. Spatiul desfasurarii actiunii este ancorat intro-o realitate sociala siu istorica determinate, iar faptele izvorasc din legile firii care guverneaza omenireea.

Povestea lui Harap-Alb, cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creanga a fost publicat in revista „Convorbiri literare” la 1 august 1877, a fost reprodus de Mihai Eminescu in ziarul Timpul in acelasi an. A fost tradus in limba germana si publicat in Rumanische Revue in 1886, apoi transpus in italiana, franceza si engleza, incat a capatat repede circulatie europeana.
Conform celor mai cunoscute definitii, tema basmului este lupta dintre bine si rau, cu triumful binelui. Cu alte cuvinte, eroul lupta pentru impunerea unor valori morale si etice: corectitudine, onoare, iubire liber consimtita, etc… Cel care nu respecta codul este pedepsit, dar si iertat alteori , oferindu-i-se sansa reintegrarii.
In basmul cult, lucrurile se pot complica. Nu in totdeauna raul este pedepsit cum se cuvine, sau in orice caz, pedepsirea lui este interpretabila, ca in Ivan Turbinca.

Tema basmului „Harap-Alb” este aceeasi ca a basmrlor populare, in genere: triumful binelui asupra raului. „Povesttea lui Harap-Alb” e un chip de a dovedi ca omul de soi bun se vadeste de sub orice strai si la orice varsta” (G. Calinescu).

Titlul neobijnuit al basmului evdentiaza dubla personalitate a protagonistului, reprezentata printr-o identitate reala (de tanar print) si una aparenta (de sluga a Spanului); totodata, acesta reflecta, prin contrastul cromatic „negru-alb”, armonizarea defectelor si a calitatilor umane, dintre care primele sunt necesare pentru a le verifica pe ultimele.

O alta explicatie a acestui nume (care uneste doua contrarii) ar putea proveni din „nasterea” simbolica a eroului : cea care il ajuta mereu este Sfanta Duminica ; de asemenea atingand „soarele cu picioarele” si „luna cu mana” el este „botezat” intru soare si noapte ca Luceafarul, iar „cununa” pe care si-o cauta prin nori ii v-a aduce un destin imparatesc si unic.

Personajele (oameni, dar si fiinte himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui.

Harap-Alb asemenea oricarui Fat-Frumos din basmul popular este: personaj principal, fiind prezent in toate momentele subiectului, pozitiv, protagonist, real si nu fabulos (nu are nici o calitate supranaturala ,G. Calinescu asemanandu-l cu un flacau de la tara datorita mentalitatii sale ). Este de asemenea un personaj rotund; nu este doar fiul de imparat si mezinul mai inzestrat decat ceilalti, ci o fiinta complexa, cu defecte si calitati. Desi este atat de mult ajutat de ceilalti si poate fi considerat de lectorul inocent o simpla marioneta, totusi calitatile ii sunt relevate in fraze ezoterice: inteligent, intelept, bun, sociabil, vesel. Invata din greseli, progreseaza si cu fiecare secventa este mai aproape de summumul initierii. Daca personajul de basm are firea turnata, Harap-Alb se transforma, evolueaza; eroul de basm colinda lumea in cautarea de fapte vitejesti, pe cand Harap-Alb are ca scop desavarsirea sa spirituala. Spre deosebire de eroul de basm care este atotstiutor, intelept, urmeaza intocmai sfaturile, Harap-Alb se caracterizeaza prin instabilitate psihica (nu respecta porunca tatalui) si nu are experienta, luandu-se dupa aparente. De asemenea este un personaj tridimensional, care iese din tipar, te surprinde (ca atunci cand da calului cu fraul in cap). Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci, experienta necesara noului adult. Desi inzestrat cu importante calitati, are si slabiciuni omenesti , momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea lui ca om. Faptele eroului se desfasoara in limita umanului, probele care depasesc sfera realului sunt trecute cu ajutorul celorlalte personaje inzestrate cu puteri supranaturale.

Mezinul, impresionat de dezamagirea tatalui, deoarece ceilalti doi frati nu sunt apti pentru a indeplini misiunea incredintata, se duce in gradina si „incepe sa planga in inima sa”. Momentul cheie este cel al intalnirii tanaralui, aspirant la responsabilitatea de imparat, cu Sfanta Duminica deghizata in cersetoare, care-l roaga s-o miluiasca. El isi demonstreaza altruismul, adica ajutorul dezinteresat dat celor mai umile fiinte. Eroina supranaturala ii va rasplati generozitatea sufleteasca si gestul miluirii unuei fapturi sarace, dezvaluindu-i destinul exceptional care il asteapta: ”…putin mai este si ai sa ajungi imparat, cum nu a mai stat altul pe fata papantului, asa de iubit, de slavit si de puternic”. Cele trei superlative absolute dezvaluie armonia si fericirea in sens uman, implinite prin dragoste, renume si putere. A doua recompensa a consta in indemnul adresat tanarului de a solicita parintelui sau hainele de mire, armele de lupta si calul, alaturi de care repurtase atatea victorii in tinerete. Numai astfel se va produce un transfer de investitura eroica de la tatal catre fiul care-i va reintera performantele. Demnitatii, sensibilitatii, blandetii, milostiveniei, Harap-Alb le va adauga rabdarea si staruinta in refacerea hainelor destramate si in curatarea armelor ruginite.

Voinicul dupa ce ”saruta mana tata-sau”, pleaca la drum, luand carte din partea tatalui si, prin dreptul podului (loc de patrundere spre o alta lume; trecerea de la imaturitate la maturitate), „numai iaca ii iese si lui ursul inainte”. Acum are loc inceputul maturizarii spirituale cand riscandu-si viata isi dovedeste o calitate: mila; (calul se napusti asupra ursului si mezinul ridica buzduganul sa loveasca, dar cand sa izbeasca ursul, un glas de om ii spune: ”Dragul tatei, nu da ca eu sunt”). Craiul isi sfatuieste fiul ca in calatoria lui sa se fereasca „de omul ros, iara mai ales de cel span”, sa nu aiba de-a face cu ei, caci „sunt foarte sugubeti”, dandui si pielea de urs, ca nu se stie cand a prinde bine.

Intalnirea cu spanul este punctul de plecare, cu multiple semnificatii, in devenirea personajului, fiind nevoit sa refaca experienta de viata a tatalui, care calatorise in tinerete prin aceleasi locuri. Codrul in care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscuta flacaului care greseste pentru prima oara, incalcand sfatul tatalui sau, acela de a se feri de omul span. Nesocotirea acestor restrictii, ce veneau din experienta de viata a tatalui sau, este momentul care declanseaza un sir nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori viata in primejdie: ”[…] tata mi-a dat in grija, cand am pornit de acasa, ca sa ma feresc de omul ros, iara mai ales de cel span, cat oi putea; sa n-am de-a face cu dansii nici in clin nici in maneca; si daca n-ai fi span, bucuros te-as tocmi […]. Din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata si tocmindu-te pe tine, parca-mi vine nu stiu cum”.

Mezinul craiului, lipsit de experienta, se teme mai ales pentru ca incalcase promisiunea de a se feri de omul span, simtindu-se vinovat, deoarece el fusese deprins sa asculte sfaturile adultilor care-i doreau binele, asa cum respectase intocmai indrumarile pe care i le daduse „cersetoarea” in alegerea armelor si a calului.

Devenit sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si supunere fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos. El devine robul-tigan, desi era alb, nedumerind astfel si pe unchiul sau, Imparatul Verde, precum si pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontana, cu toate acestea, flacaul nu-si incalca juramantul facut spanului, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si demn capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.

Ca in toate basmele si aici se cer trecute probele ”focului”- ceea ce face de fapt ca basmul sa devina si un roman de formare. Sfanta Duminica il sfatuieste pe Harap-Alb sa se supuna soartei ca aceasta este oranduita de Dumnezeu: ”asa a trebuit sa se intample, si n-ai cum banui: pentru ca nu-i dupa cum gandeste omul, ci dupa cum vre Domnul. Cand vei ajunge si tu mare si tare, …vei crede celor asupriti pentru ca stii acum ce e necazul, iar pana atunci mai rabda Harap-Alb”. Este supus probelor de aducere a salatilor si a capului si pielii cerbului din Padurea Ursului si respectiv din Padurea Cerbului, probe ce „constituie un adevarat elogiu adus omului in lupta cu forte mult mai puternice, dar situate la nivelul inferior al gandirii” (Maria Nastase).

Probele la care il supune spanul sunt menite a-l deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-l pentru viitor, cand va trebui sa-si conduca propria gospodarie si propria familie.

Harap-Alb este ajutat mereu de cel mai bun prieten al sau, calul fabulos si de Sfanta Duminica, cea care ii daduse primele sfaturi in evolutia maturizarii sale. In trecerea acestor probe, Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plange de soarta, cere ajutorul acelora in care avea incredere, semn ca invatate ceva din experienta sa cu spanul. O experienta determinanta pentru maturizarea lui o constituie intalnirea cu omul Ros, un alt pericol de care ar fi trebuit sa se fereasca, asa cum il sfatuise tatal. Calatoria spre curtea imparatului Ros este un necontenit prilej de initiere a flacaului, deprinzand acum invatatura ca orice om, cat de neinsemnat sau ori de ciudat ar parea, poate fi de folos, tanarul capatand experienta mai ales in cunoasterea speciei umane. Cele cinci personaje supranaturale intalnite in drumul sau spre imparatul Ros, (Gerila ”o dihanie de om care se perpelea pe langa foc”, Flamanzila” o namila de om”, Setila „fiul Secetei, nascut in zodia ratelor si impodobit cu darul suptului”, Ochila si Pasari-Lati-Lungila ”fiul sagetatorului si nepotul arcasului), ii devin ajutoare de nadejde si-l ajuta in trecerea probelor.

Fiecare dintre aceste personaje, conturate uneori cu elemente grotesti ,semnifica omul dominat de trasatura de caracter, viciile pe care oricine le poate avea si pe care flacaul, ca si Ion Creanga insusi, le priveste cu o intelegere bonoma si jovialitate. De aceea Harap-Alb are capacitatea umana de a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-l ajute in orice imprejurare dificila a vietii, acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite -la nevoie- adevarate talente: ”tot omul are un dar si un amar ,si unde prisoseste darul nu se mai baga in seama amarul” (Ochila). Priceperea lui Harap-Alb de a-si face prieteni buni vine dintr-o filozofie straveche de viata, aceea ca omul nu poate trai de unul singur: ”ca tovaras era partas la toate, si la paguba si la castig si prietenos cu fiecare pentru ca avea nevoie de dansii in calatoria sa la imparatul Ros”. De asemenea, sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa ori sa zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe care Harap-Alb il face se intoarce atunci cand el insusi se afla in impas, craiasa furnicilor si cea a albinelor salvandu-i de asemenea viata.

In aceasta etapa a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-l pentru casatorie, care este unul din reperele finale ale devenirii sale. Probele de la imparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului, intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot atatea incercari la care il supune viitorul socru si carora mirele trebuie sa le faca fata. Ultima proba la care il supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si la rau, acest fapt fiind ilustrat atunci cand ea ii salveaza viata, trezindu-l din morti cu smicele si apa vie. Aceasta intamplare simbolizeaza idea ca acum Harap-Alb redevine el insusi, fiu de crai, viitorul imparat care-si poate asuma raspunderea inchegarii unei familii si conducerii unei gospodarii, intrucat experienta capatata ii confera statutul de adult pregatit pentru viata.

Ca modalitati de caracterizare retinem: caracterizarea directa, autocaracterizarea ”Razi, tu, razi Harap-Alb”, caracterizarea de catre alte personaje, onomastica personajelor, modalitatile de expunere-naratiunea, dialogul,descrierea, monologul interior umorul, ironia si autoironia. Caracterizarea directa este facuta de narator ”fiul craiului, boboc in felul sau…”, „naiv”, „credul”, de Sf .Duminica („luminate craisor”, ”slab de inger”, ”mai fricos decat o femeie”, ”gaina plouata”), de cal ”nu te stiam asa de fricos”, de span ”Pentru vrednicia lui mi l-a dat tata” ; autocaracterizarea si caracterizarea indirecta: prin nume (oximoronul Harap-negru,Alb), prin limbaj, gesturi, fapte („ca tovaras, era partas la toate, si la paguba si la castig, si prietenos cu fiecare pentru ca avea nevoie de dansii, in calatoria sa la imparatul Ros”; ocoleste nunta de furnici, primejduindu-si viata; dragostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau,chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa sau sa zaboveasca pentru a le construi un adapost) si prin relatiile cu celelalte personaje (stie cum sa se comporte cu cei din jur: cal, albine, furnici si cei cinci voinici, si de aceea primeste ajutorul acestora).

Se poate observa ca eroul este atipic, deoarece reuneste, spre deosebire de un Fat-Frumos obisnuit, atat calitati (inteligenta la intrebarea ironica a tatalui, ”Dar aista cal tu l-ai ales?”, baiatul raspunde, in aceeasi maniera in care i s-a pus intrebarea, ca merge printre straini si nu vrea sa bata la ochi; intelepciune la propunerea calului, sa-l duca ori ca vantul, ori ca gandul,prefera prima varianta,considerand,cu prudenta , ca ”daca mi-i duce ca gandul mi-i prapadi”; bunatate – face stup albinelor, ocoleste nunta de furnici; sociabilitate-se imprieteneste usor, este o companie placuta; are o fire vesela „Razi, tu,razi, Harap-Alb!”; rasa nobila –prin tot ce face isi atrage admiratia celor din jur, incat afirmatia lui G.Calinescu se dovedeste indreptatita: ”Omul de soi se vadeste sub orice strai”; fidelitatea-isi respecta juramantul si nu divulga identitatea spanului, aduce capul cerbului desi i se fac oferte extrem de tentante), cat si defecte (nesupunere –nu respecta porunca tatalui,ceea ce echivaleaza cu pacatul originar, naivitate -se lasa pacalit de span; slabiciune -nu trece proba labirintului/padurea) primele dominandu-le pe cele din urma.

Pompiliu Constantinescu apreciaza ca „intre amintirile copilariei si „Povestea lui Harap-Alb” este acelasi raport de subsecventa ca intre inceputul si sfarsitul vietii. Creanga nu si-a povestit maturitatea sub forma de memorial; a invaluit-o in mit si a sugrumat-o intr-o experienta fantastica, valabila pentru om in genere; si el a luptat cu spanii, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu dracul, ca sa treaca puntile vietii, iar nemurirea si-a dobandit-o din apa vie si apa moarta a creatiei lui artistice. Filozofia surazatoare a lui Harap-Alb, subliniaza criticul, a fost filozofia lui pana in pragul mortii, iar intelepciunea ei a fost intelepciunea vietii insasi, eterna si plina de umbre si lumini”.

Ioan Slavi face parte din galeria marilor scriitori care au daruit literaturii romane opere de o inestimabila valoare:”Mara”,”Comoara”,”Moara cu noroc”,in care se infatiseaa lumea satului transilvanean,antrenata in lupta pentru inavutire.Printre temele preferate de Slavici se numara si tentetia banului,dorinta de a depasi,cu orice pret,limitele unei conditii date,subtratul fiind,de fiecare data moralizator.

Tipologia nuvelei

Opera literara “Moara cu noroc” este o nuvele da analiza psihologica,apartinand realismului clasic,dar care include si elemente romantice.

Nuvela este creatia epica in proza,cu un singur fir narativ,cu o constructie apica riguroasa,cu un numar relativ redus de personaje care graviteaza in jurul personajului central.Se observa accentul pus pe cracaterizare protagonistului si mai putin pe actiune.

☺Caracterul  psihologic reiese din tipul conflictului(interior) si din folosirea modalitatilor de investigare a labirintului sufletesc(monolog interior,stil indirect liber,autocaracterizare,notarea gesticii si a mimicii).

☺Apartenenta la realism este conferita de reprezentarea veridica realitatii rurale din Transilvania,de la sfarsitul sec al19-lea,caci lumea satului transilvanean este infatisata monografic cu obiceiurile legate de sarbatorile religioase si cu meseriile specifice vremii(hangiu,porcar,jandarm).

Personajele sunt tipice:arivistul este intruchipat de Ghita,iar samadaul autoritat de Lica.Apare de asemenea tehnica detaliului semnificativ in descrieri(descrierea drumului catre Moara cu noroc)si in portretizari(portretul amanuntit al sefului turmelor de porci).

Structura nuvelei este inchisa,prin inchiderea tuturor confictelor si circulara,prin simetria dintre incipit si final.

Dorinta de parvenire,obiectivitatea,stilul sobru,cenusiu sunt alte caracteristici ale realsimului,prezente in nuvela.Prin intentia moralizatoare si prin constructia simetrica,”Moara cu noroc” este realist-clasica.

☺Aspectul romantic al nuvelei transpare din antiteza angelic-demonic,pe baza careia sunt caracterizati Ana si Lica,ultimul  fiind un “damnat romantic”(George Calinescu).

Titlul reprezinta reperul spatial al actiunii ce poarta o denumire ironica,deaorece va aduce ghinionul in familia carciumarului.Se remerca prezenta motivului literar al noroclui,ilustrand soarta personajului central care a pornit inc autarea sansei pentru un trai mai bun si care a pierit din cauza arghiofiliei.Un al doilea motiv literar,preznt in titlu,este cel al hanului,intalnit in numeroase scrieri literare(Hanu Ancutei de M Savodeanu,La hanul lui Manjoala de I.L.Caragiale) si care este un topos situat la intretaiere de drumuri si de destine.

Tema sustine realismul nuvelei-oglindirea vietii sociale,dar si caracterul psihologic,doarece prezinta efectele nefaste si dezumanziante ale invuritii,in contextul societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al 19-lea.

Tematica nuvelei poate fi stabilista din mai multe perspectiva.Astfel,din prespectiva sociala,se prezinta schimbarea statului social al lui Ghita,care din carciumar devine cizmat.Din perspectiva moralizatoaer,se infatiseaza consecintele dramatice ale setei de imbogatire,iar din perspectiva psihologica,este redat zbuciumul sulfelet al personjului central care pierde incredere oamneilor in el,incredre in sine si increderea Anei.

Conflictul este in stransa legatura cu tema si reliefeaza tipologia psihologica a nuvelei.Principalul conflict este cel interior,trait de Ghita,care e simte sfasiat de dorinte puternice,dar contradictorii:pe de-o parte,vrea sa ramana “un om cinstit”,alaturi de familisa da,pe de alta parte,nu rezita tentiait de inavutire rapid.

Confictul exterior ii opune pe carciumar si pe samadau si este marcat de apritia lui Lica la han.

Perspectiva narativa este obiectiva,relatarea se realizeaza la persoana a3-a,de care un narator omnisient,ubicuu,impersonal,detasat in descriere.Elementul de noutate introduc e Slaivi in aceasta opera constra in tehnica punctului de vedere,folosita simetic,in incpiti si in final,contretizata in interventiile batranei,care exprima,cu autoritatea varstei,mesajul moralizator al nuvelei.

Viziunea despre lume si depsre viata a autorului este expusa comai prin intermediul acestui personaj,batrana,care forumleaza cele doua teze moralizatoare ale nuvelei,dovedind astfel utilizarea tehnicii punctului de vedere.Astfel,”saracia” este echivalenta uc “linistea coliberi”,in timp ce bogatia,obsinuita in mod necistit,aduce nenorocirea.Totodata,indiferent de eforturile depuse,omul nu-si poate invinge destinul,idee ilustrata de spusele de la final ale aceluiasi personaj:”Asa le-a fost data”.Moralistul Slavici isi afirma conceptia asupra sortii,stabilite din timpuri imemoriale.Cel care incearca sa iasa din tiparul dat este drastic santionat,caci destinul nu iarta.Se salveaza doar cei inocenti-copiii,dar si cei virtuosi-batrana.

Personajele nuvelei se clasifica in prinicpale(Ghita,Ana,Lica),secundare(Pintea) si episodice(batrana,copiii,Marti).Daca Ana si Lica sunt personaje romantice,prin constructia bazata pe antiteza angelic-demonic,Ghita se incadreaza in tipologia realista,intruchipang arivistul.

Pe tot parcursul actiunii,Lica ramane egal cu sinte,plat,nu evolueaza si nu involueaza,dovedint aceeais trasatura,de la aparitia la han si pana la moarte:vointa de putere.Spre deosebire de el,Gita este un personaj rotund,ale carui transformari interioare si exterioare sunt redate cu o fina miaiestrie psihologica.

Personajele sunt carac in mod direct,de catre narator,de care celalte pers sau prin autocarac,dar si in mod indirect,prin nume,statut social si profesional,prin fapte,comportament,limbaj,atitudini,relatii cu alte personaje.In cazul protagonistului,se utilizeaza tehnicile de investigare psihologica:monologul interior,sitlul indirect liber,notarea gesticii si a mimicii.

Relatii spatio-temporale

Actiunea se petrece in spatiul transilvanean,in apropiere de locul natal al csriitorului,mouna Siria,dupa cum reiese din utilizarea unor toponime(Ineu), caror rol este de a conferi veridicitate faptelor.

Timpul actiunii este plasat in a doua jumatate a sec al 19-lea,cand patrund relatiile capitaliste.Destinul fam este urmarit p e parcursul unui an,de la Sf Gheroge la Paste,remarcandu-se coordonatele temporale de ordin religios,care ilustreaza infulenta populara.

In concluzie,”Moara cu noroc” este o nuvela realista de analiza psihologica,prin care Ioan Slavici se dovedeste un fin observator al universului sufletesc,construing personaje convingatoare.Maiestria prozatorului reiese din siguranta cu care manuieste dialogurile,monologurile ce evidentiaza zbuciumul sufletesc al personaului central.Se remarca,totodata,si atutenticitatea limbajului,presarat uc multe regionalimse,caracaterizat prin oralitte,sponaneitate si sobrietate.

Aceste elemente se numesc elemente organogene.

Atomii de Carbon se unesc intre ei si cu atomii celorlalate elem organogene prin legaturi covalente.

Subst organice se impart in 2 mari grupe:

1.hidrocarburi

2.compusi organici cu functiuni

Hidrocarburile sunt subst ale caror molecule sunt formate numai din atomi de carbon si de hidrogen.

O clasa de compusi organici cu functiuni este alcatuita din subst organice ale caror molecule contin aceeasi grupa functionala.

Un atom sau o grupa de atomi care imprima substantelor care le contin aceleasi proprietati,reprezinta o grupare functionala.

De exemplu:grupa hidroxil(-OH),grupa carboxil(-COOH),grupa amino(-NH2),atomul de aclor(-Cl).

****************************************************************************************

Legatura covalenta se realizeaza prin punerea in comun de electroni necuplati,adica prin intrepatrunderea a doi orbitali atomici monoelectronici,cu formarea unui orbital molecular de legatura.Se deosebesc 2 tipuri de orbitali moleculari de legatur:sigma si pi.

Un orbital molecular sigma se obtine prin intrepatrunderea a 2 orbitali atomici de-a lungul axei ce uneste nucleele.Orbitalul molecular pi se obtine prin intrepatrunderea laterala a 2 orbitali cu axele paralele.

*****************************************************************************************

Compozitia procentuala de masa,numita si formula procentuala,indica masa din fiecare element component care se afla in 100 de unitati de masa de subst compusa.De exempl,compozitia procentuala de masa a acidului acetic este:40%C,6.66% H,53.33g O.

Formula moleculara indica cu ajutorul simbolurilor chimie si al indicilor compozitia unei molecule.De exemplu,forumula moleculara a aciduluie acetic este:C2H2O2,si arata ca o molecula de acid acetic este form din 2 atomi de carbon,4 atomi de hidrogen si 2 atomi de oxigen.

Formula bruta indica raportul atomic in care se combina elementele componetene ale unei subst.De exemplu,pt acidul acetic rapotul amoic C:H:O=2:4:2=1:2:1.Formula bruta este CH2O.Formula moleculara este un multiplu de numere intregi ale formulei brute.De exemplu C2H4O2=(CH2O)2

Formula strucutrala indica structurarea molecului unei subst:elementele componente,succesiunea(aranjamentul) atomilor in molecula,natura legaturilor dintre atomi(Legaturi covalente simple,suble,triple)si orientarea atomilor in spatiu.De ex,formula strucutrala a moelcului de acid acetic.

Pt a indica orientarea atomilor in spatiu,covalentele orientatea in planul hartiei sunt reprez prin linii obisnuinte,covalentele orientate spre privitor cu linii ingrosate,iar covalentele orientate in plan opus privitorului cu linii intrerupte.

Formula structurala restransa,numita si formula plansa,indica:elem componente,aranjmentul atomilor in molecula si nat legaturii dintre atomi.In formula plana,nu sunt indicate covalentele simple hidrogen-nemetal.

***********************************************************************************************

Subst organice cu aceeasi formula moleculara care au proprietati fizico-chimice diferite se numesc izomeri.

In funct de cauzele care detrmina existenta izomerilor,s-au definit mai multe tipuri de izomeri:

A.Izomeri(subst care au aceeasi formula moleculara si propr diferite):

1.Izomeri de constitutie(izomeri in care atomii au conectivitati diferite)->Dintre care:Izomeri de catena(izomeri care difera prin aranjamentul atomilor de carbon in catena) si Izomeri de pozitie(izomeri care difera pri pozitia unei grupe functionale in catena).

87 Caesar este numit preot al lui Iuppiter

83-Cornelia,fiica popularului Cinna,devine sotia lui Caesar

81-78Caesar lupta in armata romana contra lui Mithridates.I se ofera coroana civica.

78-75Dupa moartea lui Sulla,Caesar revin la Roma.Ii acuza de luare de mita pe doi dintre partizanii lui Sulla.Pleaca spre Rhodos,dar este capturat de pirati.Dupa plata rascumpararii,piratii sunt spanzurati,la porunca lui Caesar.La Rhodos,audiaza lectiile de elocinta ale vestitului Molon,profesorul lui Cicero.

74Caesar leaga prietenii cu Pompeius si Crassus

68-59Caesar este numit mai intai cvestor in Hispania,apoi edil,mare-pontif,pretor,propretor in Hispania,consul in Roma

66-65 Prima conjuratie a lui Catilna.Caesar actioneaza pe ascuns.

63Razboiul contra lui Mithridates se incheie./Cicero este consul.Faimoasa conjuratie a lui Catilina.Caesar si Crassus actioneaza cu prudenta.aesar,prin discursul sau,incearca sa-i scap de moarte pe jurati.Cato insa,printr-un discurs sever,btine condamnarea la moarte.

60Caesar,intre triumf si consulat,alege sa fie consul.Cu Pompeius si Crassus,cel mai bogat dintre romani,face o alianta secreta.Guvernatorului Caesar i se dau Gallia Cisalpina,Transalpina si Illyricum timp de 5 ani.

56Dupa intrevederea de la Luca,lui Crassus i se da Syria,lui Pompeius Hispania,lui Caesar in continuare Gallia.

52Clodius este ucis de clientii lui Milo.Senatul se teme mult de victoriile rasunatoare obtinute de Caesar in Galia.De aceea,este numit Pompeius consul fara coleg,iar lui Caesar ii sunt resprinse si cererea de a pastra in continuare provincia,si de a primi,in lipsa,consulatul.

40Caesar cucereste rapid Italia,fara vreo rezistenta a italicilor.Pompeius si cei doi consuli fug din Italia./Caesar trece Rubiconul.Labienus,cel mai bun ofiter superior,nu vrea sa fie partas la crima.Tribunii plebei sunt alungati din senat.

48Caesar ii ataca pe pompeieni in Hispania si infrace sase legiuni in patruzeci de zile.La Pharsalus(Thessalia)este civtorios datorita talentului sau militar.

48-47Caesar,urmarindu-l pe Pompeius,este in mare pericol,deoarece se amesteca intre Ptolemaeus si Cleopatra./Ramane in Egipt opt luni,oaspete al reginei Cleopatra.

47Campania impotriva lui Pharnaces,fiul lui Mithridates,invins in cateva ore.Caesar ar fi rostit:Am venit,am vazut,am invins.(Veni,vidi,vici)

46Caesar ii invine pe pompieni la Thapsus,in Africa./Revine la Roma,celebrand cele patru triumfuri(gallic,egiptean,asiatic,african).